10 zile sub Semilună

Tuesday, September 20, 2011

În dimineața zilei de 2 februarie am coborât din tren in gara Sirkeci din Istanbul, având ca punct terminus al călătoriei orașul Kastamonu din partea de nord a Turciei. Așa a început o odisee de 10 zile pe tărâmul semilunei, marcată de multiple descoperiri pe care vi le voi prezenta în continuare.

Impresia generală era că urmează să mergem în mijlocul nicăieriului, la bordul unui autocar ce urma să parcurgă cei peste 500Km ai călătoriei în aproximativ 8 ore. Doar că autocarul turcesc este mai ceva decât avionul european: 2 „însoțitori de bord”, snack-uri, apă, suc sau cafea, tv on demand în tetiere, baie la bord și loc berechet să-ți întinzi picioarele. În bucata de țară peste care am putut arunca un ochi pasager am văzut că se lucrează din greu la infrastructură, că blocuri noi, uniform stilizate, răsar peste tot și că transportul pe șosele are sens pentru o țară atât de mare.

Seara târziu am pus piciorul in Kastamonu, mai exact în autogară, unde am fost întâmpinați de una din cele două gazde ce ne-au condimentat șederea în Turcia — Mehmet. Încă o plimbare scurtă cu mașina și am ajuns și la ceea ce urma să devină baza de operațiuni pentru următoarele zile: Kastamonu Turizm Eğitim Merkezi, un fel de școală profesională ce pregătește lucrători în industria turistică, în special chelneri.

Abia în dimineața următoare am văzut pentru prima oară orașul spre care călătoream de două zile. Descris de gazdele noastre ca „un orășel”, cu cei 91 de mii de locuitori ai săi Kastamonu are proporții impresionante. Situat la o altitudine de aproape 1000 de metri, este un oraș cu străzi înguste și clădiri puțin înalte, înconjurat de o zonă cu un relief superb.

În dimineața aceleiași zile a sosit și echipa bulgară, urmată de cei din Polonia și, peste încă o zi, de islandezi, moment care a marcat demararea proiectului „Bir Kare, Yüzlerce Hikaye/Playing Off a Picture Says One Thousand Words”. Pe scurt, proiectul a adus laolaltă tineri din cinci țări care au vizitat districtul Kastamonu și, pe baza activităților și fotografiilor făcute în fiecare zi, au găsit paralele între culturile și specificul țărilor/regiunilor din care provin și cele ale zonei vizitate. Rezultatele pot fi văzute pe website-ul oficial al programului, aici.

Am descoperit că oamenii din Kastamonu sunt oameni calzi și prietenoși, întotdeauna gata să te ajute, dar e ceva mai complicat să comunici cu ei fiindcă limba engleză le este oarecum străină. Am văzut cum o moschee poate coexista cu o cafenea unde, culmea, se bea ceai și se fumează narghilea. Într-o fostă școală teologică ni s-a oferit halva albă și unde am văzut cum se fac dulciurile turcești. Am fost într-un lan de orez, unde o femeie gârbovită, de vreo 70 de ani, ne-a explicat cum au grijă să mențină nivelul apei pe plantație și cum își dau seama de cât de eficient fac acest lucru după speciile de plante nedorite care apar.

Relieful merită un paragraf special, fiind cel puțin impresionant. Încă din Kastamonu ne uitam cu mirare la pantele cu înclinație mult peste 10% pe care erau nevoite să le urce mașinile pe unele străduțe. Castelul e situat pe o colină, având o frumoasă panoramă asupra orașului, iar diametral opus acesuia este un turn cu ceas plasat, de asemenea, la înălțime. La mai puțin de 100 de kilometri distanță spre Nord-Vest se află Küre Dağları Milli Parkı, un parc natural imens, fără foarte multe amenajări, dar asta nu face decât să-i sporească farmecul, pe teritoriul căruia se află canionul Valla, impresionant prin dimensiunile sale.

Tot în aceeași zonă se poate vedea și cascada Ilıca, dacă găsești drumul de acces pitit în spatele unor case. Zona este, fără nici un fel de exagerare, pitorească, iar apa, deși rece, te invită să îți uzi măcar degetele de la picioare. Notabil e faptul că, atât în parcul natural Küre cât și în zona cascadei, este foarte curat. E greu de crezut că există vreun serviciu special care să se ocupe de salubrizarea acestor zone, dat fiind că nu sunt foarte amenajate — probabil că turiștii merită și ei o bilă albă.

În încheierea capitolului Kastamonu am să ating și subiectul nunții cu specific turcesc la care am participat. Notabilă prin lipsa totală de alcool și prin tortul de dimensiunea miresei, am văzut-o ca pe un eveniment de proporții mult mai restrânse față de omologul românesc. Mâncarea servită mesenilor a fost mai mult un snack decât un ospăț, darul nu s-a numărat în mii de euro, ci în bănuți de aur de o valoare fixă și totul s-a terminat înainte de miezul nopții.

* * *

Last, but not least, să aruncăm o privire către Istanbul. Oraș de 20 de milioane de locuitori, n-a fost nici pe departe atât de aglomerat pe cât mă așteptam, o cauză probabilă fiind lipsa unei bune părți din populație, plecată să-și petreacă vacanța spre locuri mai însorite. Bilă albă primește transportul cu tramvaiul din partea europeană, pe ruta Kabataş - Bağcılar, care are un traseu extrem de simplu și pe care toate tramvaiele sunt moderne.

Străzile sunt o oază de multiculturalitate, dată de abundența de turiști veniți din toate colțurile lumii. Obiectivele turistice impresionează prin vechime și dimensiuni, iar o plimbare cu barca pe Bosfor și pe Marmara nu trebuie ratată. Obiectivele turistice sunt bine marcate și localnicii sunt întotdeauna gata să ajute cu instrucțiuni.

* * *

Experiență de neuitat, Turcia impresionează prin oameni și prin locuri. Am marcat-o pe hartă, cu mențiunea „spre revizitare și aprofundare”.

No comments:

Post a Comment